Seara luminile din sufletul meu se sting cel mai greu. Una cate una, se inchid in mine si ma lasa in noapte sa respir. Abia atunci mai pot sa respir. In rest, ma sufoc. Mi se pune o greutate pe piept si simt ca ma sfaram. Imi amintesc ca eram fericita in urma cu cateva luni. Atat de fericita incat le zambeam necunoscutilor pe strada. Numai ca am realizat ca a fost o fericire inchipuita. Am confundat fantezia cu realitatea. Era frumoasa minciuna pe care mi-o spuneam in fiecare zi. Era noiembrie. Era sfarsit. Era si nu va mai fi niciodata.
Poate doar cand voi respira iarasi singura, in absenta unei masti de oxigen. Ciudat, simt ca mi-ai luat totul. M-am abandonat in tine.... si mi-e dor de mine cea din momentele in care chitara ma adormea... Adio...