Mai stii cand te opreai in urma cu zece ani din drumul tau si ridicai privirea spre copaci ? Ii lasai sa-ti atinga orizontul doar pentru ca te linisteau. Acele brate de lemn verzi ce iti stergeau lacrimile. Nici tu nu stiai de ce plangeai. Simteai ca lipseste ceva. Un om,o activitate, o familie calda, o acasa.
De fapt, tu erai abstenta din tine pentru ca nu te cunosteai. Te temeai sa vezi ce se afla dincolo de anumite sugestii ale omului care erai prin prisma altora. Pentru ca nu stiai sa-ti asculti inner voice-ul. Dar asta se intampla demult. Astazi...